Sângeorz-Băi

Informatii despre zona Sângeorz-Băi

O zonă cu tradiție de sute de ani din munții Rodnei.

… Sângeorzul, sat românesc, fără amestec. E şi unul din cele mai frumoase ale românilor de oriunde. Se văd aproape numai case solide şi luminoase, cu câte trei-patru odăi, cu ferestre largi, în dosul cărora ard lămpile. Curtea largă e împrejmuită cu zăplazuri de scânduri. Sângeorzenii, care au şi o frumoasă biserică nouă, sunt oameni bogaţi; ei se ţin mai mult de creşterea vitelor. Unul dintre ai lor a trecut în România, unde a fost un bun director de şcoală normală şi un ajutător harnic al ministrului Haret. Solomon Haliţă voia să deie satului său o casă a culturii, pe care o cumpărase pentru aceasta; e clădirea cea frumoasă de la marginea drumului, unde e aşezată o bancă de-a noastră. Lângă Sângeorz sunt vestitele ape minerale, care adună multă lume în timpul verii. Apa, ca şi locul unde se strânge, se cheamă „borcut”, „fântâna de vin”. În Moldova, această apă de „borvis” se aducea şi se desfăcea în sticle mari, cu păreţii subţiri şi gâtul strâns. Orice ar cuprinde într-însele, ele se cheamă astăzi tot „borcuturi”…
NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească

    Stațiune cu regim permanent (cunoscută ca stațiune balneară începând cu secolul al XVII-lea), se bucură de o clima montană moderată cu veri reci (temperatura medie în iulie este de-5,5°C). Temperatura medie anuală este de 7,5°C, umiditatea depășește 82%.
Stațiunea dispune de numeroase izvoare de ape minerale bicarbonatate, clorate, sodice, calcice, magneziene, care sunt carbonate, hipertonice și izotonice, nămol mineral, mofete.
 Atracția principală a stațiunii sunt cele opt izovare de apa minerală care au fost descoperite pe rând începând cu secolul al XIII-lea. Apa are un conținut ridicat de calciu și se recomandă pentru afecțiuni digestive, hepato-biliare, afecțiuni ale aparatului locomotor, boli de nutriție sau respiratorii. De asemenea în stațiune există posibilitatea de a face acupunctură, aerosoli, hidroterapie sau electroterapie.
Stațiunea Sângeorz Băi dispune de instalații de băi calde și sunt chiar recomandate curele interne cu apa minerală sau împachetările cu nămol. Apele de munte provin din apropierea  Munților Rodnei și își încep revărsarea la 1.800 metri altitudine, în aproprierea localității Cormaia.
Cei ce ajung în localitate pot vizita Muzeul de Artă Contemporană, parte a Complexului muzeal Bistrița Năsăud.  În incinta complexului cultural se găsesc locuri de cazare pentru artiști, biblioteca și ateliere de restaurare, fiind punctele forte care atrag vizitatori. Muzeul conține obiecte și lucrări de artă contemporană.
Lacașul de cult Biserica Buna Vestire, ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea, este un alt obiectiv turistic ce merită văzut și care se află în apropierea stațiunii, în localitatea Cormaia.

Vizitati siteul oficial: Sângeorz-Băi

« 1 de 2 »